Ce n-am făcut în 2009

Posted by admin | Posted in Text | Posted on 08-01-2010-05-2008 | 3,120 vizualizări

14

Toţi se laudă cu lucrurile pe care le-au făcut în 2009. După părerea mea, e patetic. Chiar aveţi atât de multe să spuneţi despre ce aţi făcut şi nimic despre ce nu aţi făcut? Eu voi încerca să vă spun ce n-am reuşit să fac în 2009 (na, tot jurnal e).

În 2009 nu mi-am găsit de lucru. În afară de mici munci de vreo săptămână, plătite puţin, n-am reuşit să găsesc nimic. Am fost refuzat de vreo 2 ori din cauza vârstei, vreo 2 ori din cauza lipsei timpului, dar sper că 2010 le va rezolva pe ambele.

Nici în 2009 n-am reuşit să găsesc o persoană cu care să întemeiez o relaţie stabilă şi constantă. Şi deşi e din cauza mea, eu sunt cel instabil şi mereu nemulţumit, n-am ce-i face. Mici sunt şansele să se schimbe ceva în anul care a venit.

Anul trecut n-am putut să mă implic până la capăt în ceva. Da, au fost câteva proiecte de care m-am ataşat, însă niciun proiect pe care să-l fondez, conduc şi dezvolt eu, şi care să-mi placă şi să aducă bani. Pentru 2010 am deja câteva idei.

În 2009 am învăţat! O singură dată. Pentru examenul de capacitate. La care am luat unul dintre cele mai bune rezultate din şcoală. Însă n-am avut voinţa necesară să învăţ anul împrejur. Ca la fiecare început de an, îmi spun că o să învăţ mai bine. Ştim cu toţii că n-o să fie aşa.

În pofida (ne)străduinţelor mele, Moş Crăciun nu mi-a adus nicio bursă în Anglia, unde vreau să-mi continui studiile. Au fost câteva oportunităţi de a pleca în SUA, dar nu e acelaşi lucru (nu şi pentru mine). Dacă aş putea rezolva problema precedentă, poate poate s-ar schimba ceva şi aici. Aproape imposibil.

N-am putu să mă împac cu fratele meu. Nu e în firea mea să fiu bun cu el, şi nu e în firea lui să fie bun cu mine. Oricum îl iubesc însă.

Deci, cam astea-s lucrurile pe care nu le-am făcut dar pe care vreau să le fac.

La mulţi ani!

Autor: Nicu Calcea

Comments posted (14)

hm…interesanta pozitie)ma regasesc si pe mine in aceste situatii..mai ales chestia cu bursa in anglia,o relatie stabila si realtiile cu sora mea…..nicule tu cu fratele nu te impaci,eu cu sora)))mi-a placut articolul tau,succes;)

Mulţumesc mult.
Câţi ani are sora ta?

10:D…da asta nu inseamna ca nu pot fi probleme intre noi)unii ar zice ca daca e cu mult mai mica decit mine ar fi usor sa ne intelegem…dar in conditiile in care parintii tin mai mult cu ea si se ghideaza dupa regula:”tu esti mai matura si esti responsabila de tot de face ea”e si normal ca ea se foloseste de situatie si nu ne intelegem…

Cred că mai mulţi se simt în aceeaşi situaţie.

Bun articol! Chiar e bun! Cum vati pus Poza? pe profil?

gravatar.com

bravo, cel mai sincer articol

1)Incep sa cred ca nimeni nu se impaca cu fratii si surorile :D
2) Mereu ai idei interesante, daca la restul lumii difera continutul, la tine este exact pe dos :D mi-a placut , sincer.
As putea spune ca oricine ar fi putut scrie despre ce nu a facut insa ma tem sa nu patesc ca in istorioara despre Columb si oul.
Deci ma limitez sa zic Bravo ;)

Mulţumesc ;)

Frate, tu rupi. Asta e cel mai original articol pe care l-am vazut pana acum inscris aici. Tu macar nu te lauzi la tot pasul ca ceilalti.

Apropo, dc nu vrei in SUA?

Sunt anumite detalii care mă fac să mă răzgândesc.

Toata noaptea am sa te dezlikesc

Toata noaptea am sa te dezlikesk

Write a comment

Plugintaylor.com - Plugintaylor and Admin Interface
Copyright 2010. All rights reserved.